Dragoste necondiţionată

În mintea  oamenilor acest subiect este un ideal. Îl vezi în filme, în poveşti, în cărţi. Fiecare om are un model  de a iubi necondiţionat  dar mi-am dat seama că puţini, foarte puţini dintre noi chiar realizăm, conşientizăm, punem în aplicare sau  înţelegem cu adevărat ce înseamnă a iubi, a oferi o dragoste cuiva care nu este condiţionată de ceva, orice ar însemna acel „ceva”. Cel mai bun exemplu de această dragoste este clar, dragostea Lui Dumnezeu pentru noi, dar nu vreau să vorbesc despre asta, ci despre aplicarea acestei iubiri în vieţile oamenilor.

De când mă ştiu am admirat această dragoste şi am crezut că o pun în aplicare prin viaţa mea.  Nu mi-am dat seama cât de greu este să o trăieşti cu adevărat. Suntem făcuţi, modelaţi de societatea de azi să iubim ca să fim iubiţi înapoi, să dăm ca să ni se dea, să respectăm ca să fim respectaţi, să fim buni ca şi ceilalţi să fie buni cu noi. Ni s-a implementat în mintea noastră acest principiu şi fie că îl conşientizăm, fie că nu, el este în noi.

Nu este nimic rău în a fi bun cu cineva ca şi el la rândul lui să fie bun cu tine DAR dacă facem toate lucrurile pentru a primi înapoi ceva  s-ar putea să ieşim din această viaţă dezamăgiţi de cei din jurul nostru şi noi la rândul nostru dezamăgind pe alţii. Consider că treci la un alt nivel de maturitate atunci când înţelegi acest principiu: Fii bun, iubeşte, respectă, ajută, nu pentru a primi ceva în schimb ci pentru că asta am fost chemaţi să facem. (Incredibil, nu?!)  Făcând acest lucru fie că vrei, fie că nu, vei vedea o schimbare în tine şi în jurul tău.

Personal, am învăţat asta ,practic, când am început să merg prin orfelinate, la copii care sunt prea micuţi să îţi dea ceva în schimb pentru dragostea pe care le-o oferi iar cei care sunt mai mari nu pot pentru că au dizabilităţi fizice şi mentale prea mari. Aici am învăţat cum e să iubeşti pe cineva fără să primeşti nimic înapoi. Nu este uşor, dar am învăţat foarte bine o lecţie care mi-a schimbat viaţa şi care o voi păstra pentru totdeauna.

S-a împlinit un an de când mergem la un orfelinat  în care deşi practic sunt toţi peste 20 de ani se comportă ca nişte copii de 2-3 ani . Mergem la ei, ne jucăm cu ei, desenăm, cântăm, le arătăm că ne pasă de ei şi că îi iubim. Săptămâna trecută când am fost acolo, nici nu am intrat bine în curte că o fetiţă tare scumpă a venit direct la mine şi m-a îmbrăţişat. Am rămas uimită , sunt uimită ! A fost pentru prima oară când a făcut aşa ceva. Fiecare persoană de pe acest pământ ştie să ofere dragoste, să îşi manifeste cumva dragostea!  Se merită efortul! Aş mai merge la ei şi la alţi copii să le arăt dragostea mea pentru ei  ani de zile fără să primesc nicio răsplată înapoi pentru că sunt convinsă că undeva  se produce o schimbare care merită efortul ! (în ei, dar şi în mine )

Şi mai mult decât atât, învăţ în fiecare zi cum să aplic acest subiect în fiecare domeniu al vieţii mele. E greu, dar merită ! Încearcă şi tu ! 🙂

Go. Be. Live. Love. The world needs you!

Copiii ăştia minunaţi !

Nu mă simt prea bine, de 3 zile m-a luat o răceală şi tot nu vrea să plece de la mine, nu degeaba oamenii îmi spun că sunt o „gazdă” bună. Ieri noapte a fost seara muzeelor, am avut plăcerea să văd o altă faţă a oraşului Braşov. Deşi îi bat străzile zilnic nu am reuşit sau nu mi-am luat timp să văd şi alte părţi ale lui. Azi noapte am reuşit! Ce oraş! Ce locuri ! Cetate! Muzeul de istorie, Piaţa Pruntului, Republicii – toate astea le-am văzut cu ochii de turist şi pot fi de acord cu umbrele de la terase pe care scrie: „Braşov. Regele oraşelor din România” ! Asta a fost partea bună, partea mai puţin bună a fost faptul că răceala s-a reîntors cu forţe proaspete!  Obosealea scade imunitatea, dar  mi-am zis dimineaţa : „Azi sunt la Şcoala Duminicală, până una alta eu sunt şefa trupului meu şi nu o să las răceala să mă influenţeze să nu am un timp excelent cu copiii.” Zis şi făcut !

Unul dintre lucrurile de care mi-am adus azi aminte a fost faptul că dacă ai aşteptări mari de la ceva aşteptările o să îţi fie îndeplinite sau chiar depăşite!

Iubesc să merg la biserică şi copilaşii să mă aştepte cu un zâmbet mare pe faţă. Îţi trece orice gând rău şi orice răceală! Iubesc să aud în cor 3 glasuri de copiii strigând: „Ioanaaa!”  şi să îi văd cum deodată toţi îmi sar în braţe. Am uitat că mă simt rău! Iubesc şi pe cei mai sfioşi ,care nu prea se lasă uşor fermecaţi de mine, dar o dată ce i-am captat – s-au luminat ! Iubesc când reuşesc să îi prind cu ce le povestesc  şi văd cum încearcă prin inimile şi minţile lor să primească adevărul spus! Iubesc când reuşesc să intru în jocurile lor, să mă pun la nivelul lor,să intru în lumea lor fantastică, pură, plină de sinceritate şi bucurie!  Deşi am zis că eu îi farmec cred că cucerindu-i eu pe ei, ei mă cuceresc  mai mult ! Deci… îi iubesc!

S-a terminat Şcoala Duminicală, mă simt stoarsă de orice putere fizică, dar nu pot să stau şi să nu o mai fugăresc pe Andra când de la capătul rândului de scaun mă strigă cu un mare zâmbet pe faţă: „Ioanaaaa, prinde-mă! „ – e un instinct să mă ridic şi hopa să mă prefac că nu pot să o prind!  Deşi sunt varză de oboseală, inima mea cântă de bucurie când mă gândesc ce dimineaţă excelentă am avut cu copiii. Pur si simplu sunt nişte minuni !  Mulţumesc dragilor pentru dimineaţa asta şi pentru toate dimineţile în care vă văd şi am onoarea să vă cunosc în de-aproape! Ce privilegiu !

What a great morning! Răceala trece cu un ParaSinus şi peste un an am uitat că am fost răcită dar cum mă fac să mă simt copiii, nu voi uita niciodată.

1 Martie 2012

Este 1 Martie, sunt în staţie şi aştept autobuzul să vină să mă ducă în faţa corpului unde am azi cursuri. Soarele şi cerul senin dau de ştire oficial că primăvara a venit.  E ora 12, cei din şcoala primară au terminat şcoala şi au acaparat Livada Poştei.  Pe lângă aceşti micuţi, culoarea roşie şi alb îţi sare în ochii. Femeile poartă frumoase şi mândre mărţişoare în piept. Unele consideră acest lucru o modă veche, dar nu se lasă mai prejos şi îşi prind un mărţişor ca o brăţară finuţă la încheietura mânii, că doar e 1 Martie şi nu în fiecare zi e 1 Martie!  Bravo fetele!  Micuţii de clasele 1-6 îmi acaparează privirea, fetele sunt într-o continuă veselie, gesticulând, arătând şi numărând (pentru a 10a oară probabil – din experienţă vorbesc 🙂 ) mărţişoarele ce le-au primit de la băieţi.  Bunicile sau mamele care au venit să le ia de la şcoală sunt şi ele încântate şi reuşesc să amplifice bucuria şi mândria din inimile nepoţelelor prin excalmări:  „Vai de mine! Aşa de multe ai primit?” , „Abia aştept să ajungem acasă şi să mi le arăţi pe toate.”, „ Ce frumos e cel verde, dar cine ţi l-a dat?”. Este clar, fără niciun dubiu că de la fetiţe până la doamne a primi un mărţişor, ghiocel sau o mică atenţie de 1 Martie înseamnă ceva. Ne place să fim în centrul atenţiei, nu fetele? 🙂

Pe de altă parte pot să remarc cu mare amuzament perspectiva băieţilor la adresa acestei zile. ( o zi ca oricare alta :)). Trei flăcăi de prin clasele I – IV trec prin faţa mea, cu ghiozdanele aproape cât ei, transpiraţi de la alergat, fluturând în mână haotic nişte punguţe cu mărţişoare ( pe care mama le cumpărase special pentru fiecare colegă şi profesoară 😀 – am avut şi eu colegi în generală :)), la care unul dintre ei afirmă debusolat: „ Şi azi e Dragobetele”.  :))))) Nu am putut să mă abţin să nu râd, atitudinea băieţilor ( majoritatea) nu s-a schimbat de când am fost eu în clasele I-IV, nu am putut niciodată să îmi explic acest lucru şi nici nu cred că o să reuşesc vreodată. 🙂 Dar, după ce cresc, deşi tot nu prea înţeleg importanţa ce o dăm noi fetele la mărţişoare, se prind că e o oportunitate bună şi un mijloc bun să atragi atenţia faţă de o fată drăguţă, faţă de mama ta sau faţă de colege….  Îmi pare că are vreo 22 de ani, de mână îl ţine pe frăţiorul lui mai mic după care a venit să îl ia de la şcoală şi în cealaltă mână îi ţine ghiozdanul. Observ bucuria de pe faţa celui mic când fratele lui îi spune: „ Dar să nu îi zici nimic lui tata. E secretul nostru pentru mama.”. Bucuria sare bariera feţei şi micuţul începe să sară şi să afirme : „DA! DA!” :). Bravo frate mai mare! Nu se termină aici ziua mea, se continuă cu suc şi bomboane de la domn’ doctor, mărţişoare de la Dani T. şi bunicu, un buchet frumos de zambile de la tata şi mai multe mărţişoare electronice ( că doar trăim în epoca internetului) de la prietene şi prieteni dragi. ( Bravo şi Mulţumesc! )

Cât despre tine cititorule, nu ştiu cum ţi-a fost ziua, dar ce te încurajez este să profiţi de orice ocazie în care  poţi să-ţi arăţi atenţia, afecţiunea, dragostea, bunătatea faţă de cei dragi ai tăi, dar nu numai. 🙂   Aduci un zâmbet pe faţa celuilalt dar fie că vrei  fie că nu, te afecteză şi pe tine ,în mod plăcut, acest gest. ( E dovedit faptul că atunci când dai plăcerea e mai mare decât atunci când primeşti. – Experimenteză! )

Şi…

“It’s spring fever.  That is what the name of it is.  And when you’ve got it, you want – oh, you don’t quite know what it is you do want, but it just fairly makes your heart ache, you want it so! ”  ~Mark Twain

Vă doresc o primăvară “fabuloasă”! 🙂

ps. dacă sunt prea multe „:)” îmi cer scuze. 🙂

Be the best!

Pe lângă pozele cu mine, cu Dani , cu Anglia, cu prieteni, cu versuri şi citate de pe biroul Mirunei, am dat de o poezie (chiar dacă nu are rimă ) care mi-a plăcut tare mult şi m-am gândit să o pun aici.  Enjoy it and live it !

„Dacă nu poţi fi un pin în vârful dealului,

Fii un tufiş în vale. Fii însă

Cel mai bun tufiş de pe marginea părâului;

Fii o tufă, dacă nu poţi fi un copac.

 

Dacă nu poţi fi un tufiş, fii un fir de iarbă

Şi fă o cărare mai fericită

Dacă nu poţi fi păstrăv, atunci fii doar biban –

Dar cel mai vioi biban din tot lacul!

 

Nu putem fi toţi căpitani, trebuie să fim şi echipaj,

E treabă pentru pentru noi toţi aici.

Sunt munci grele şi munci uşoare,

Iar sarcina pe care o avem e chiar lângă noi.

 

Dacă  nu poţi fi un drum, fii atunci o potecă,

Dacă nu poţi fi soare, fii o stea;

Nu prin mărime o să câştigi sau o să dai greş –

Fii cel mai bun în ceea ce eşti!

                 Douglas Malloch

Pentru cineva SPECIAL!

Mai de mult m-a pus cineva să scriu despre ea şi i-am promis că voi scrie. Şi da, am ce scrie despre ea. Este una din persoanele care am mai amintit-o într-un alt articol de-al meu. E una din acele persoane. Ştie totul despre mine, mă iubeşte, ştie să mă facă să râd cu lacrimi, ştie să mă încurajeze şi deşi suntem in poluri opuse e una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu a pus-o în viaţa mea. Nu am ales-o eu, ci El mi-a dat-o. Dacă aş fi ales eu, nu aş fi ales aşa de bine.  Acum să vă spun ce cred eu despre ea. Văd în ea o persoană puternică, care ştie ce vrea, nu se lasă păcălită uşor, ştie foarte bine identitatea ei şi prin viaţa ei radiază frumuseţe, delicateţe şi  fericire. E persoana care aduce veselie şi hohote de râs când este într-o cameră. Poate fi centrul atenţiei, sau poate sta deoparte şi atentă la ceilalţi. Am avut privilegiul să o cunosc de 20 de ani şi 11 luni, deci o cunosc destul de bine. Am făcut prostii împreună, am spălat geamurile împreună, ne-am făcut temle împreună, am mers la şcoală împreună, am împărţit aceaşi cameră dintotdeauna, am dansat împreună, am cântat împreună şi am fost tot timpul împreună. E persoana la care mă gândesc prima oară când reuşesc ceva şi în clipa 2 pun mâna pe telefon, o sun şi îi zic.  Îi ştiu punctele slabe dar şi cele pe bune, care le acoperă pe cele slabe. Personal ,m-a învăţat cum să am încredere în mine, cum să mă bucur de viaţă din plin, cum să nu  pun toate lucrurile la suflet când ceilaţi mă rănesc, cum să mă îmbrac când stau în faţa dulapului şi nu am nicio idee şi cel mai important cum să iubeşti pe cineva pentru cine este mai mult decât pentru ceea ce face. Văd cum Dumnezeu a călăuzit-o din prima clipă a vieţii ei până acum, văd cum Dumnezeu a pus toate lucrurile cap la cap şi o conduce în continuare pe drumul Lui. Nu pot decât să stau uimită, să mă bucur din tot sufletul pentru ea şi să aştept să văd cum El o conduce mai departe, de pe o înălţime pe alta. Chiar dacă drumurile noastre practic au cam luat altă rută, stăm aproape una de alta şi ne sprijinim atunci când e greu şi râdem atunci când ne merge bine. Dumnezeu chiar şi-a pus amprenta pe viaţa noastră şi asta face ca tot ce am scris mai sus să fie adevărat şi când lucrurile între noi sunt grele, putem trece peste uşor. O iubesc extrem de mult, ea ştie asta şi mă bucur pentru că nu tot timpul ştiu să îi arăt. E ceva special să ai o soră geamănă, pentru mine e normal, nu ştiu cum e să nu ai şi asta mă încântă. Nu avem puteri supraparanormale să ne simţim de la depărtare, dar ceva mai special este între noi, în cuvinte nu ştiu să exprim. Dar se spune că după un timp nu mai ţi minte ce a zis persoana respectivă, dar întotdeauna vei ştii cum te-a făcut să te simţi. Ea, m-a făcut să mă simt mai binecuvântată de 1000 de ori decât dacă aş fi fost singură.

Miruna, tu eşti una din puţinele persoane cărora le pot spune „te iubesc”. Mulţumesc pentru tot ce eşti şi pentru tot ce ai făcut  pentru mine, ai un loc mare-foarte mare în viaţa mea şi inima mea. Nimic nu o să schimbe asta.  Mulţumesc  mult pentru tot ! În continuare colege-prietene-surori-sportive în maratonul Lui. Petrecerea adevărată: după „Finish Line”.

Facultate

 

Facultate …  mare cuvânt  ! Am ajuns şi în etapa asta şi …. îmi place! Îmi place mult ! Stau şi mă gândesc că nu puteam face o alegere mai bună în privinţa asta, rugăciunile au dat rezultate, şi nu orice fel de rezultate, unele ce mi-au întrecut aşteptările. Totuşi mi-am dat seama cât de important e să faci ceea ce îţi place şi ceea ce ai fost chemat să faci. Acum doi ani eram într-o mare dilemă: „ce am fost făcută să fac?” Îmi ziceam că dacă un înger ar fi coborât din cer şi mi-ar spune exact la ce facultate să merg aş fi făcut-o. E greu să iei o decizie care să îţi influenţeze toată viaţa. Dacă nu iei decizia bună e mai uşor ca responsabilitatea „eşuării” să nu fie pe umerii tăi.  –Majoritatea fugim de responsabilităţi- .

Aşadar am avut doi ani în care m-am gândit şi regândit la viitoarul meu, la ce să studiez pe viitor, în ce să mă implic din ce în ce mai mult. Au fost nişte ani în care am învăţat multe despre atitudine, smerenie, încredere, luptă, prietenie şi perseverenţă şi în care mi-am dat seama  că Dumnezeu a pus în noi calităţi şi diferite daruri care se portivesc în mai multe domenii, iar decizia de a face ceva  prin viaţa noastră ne aparţine! Domeniul specific în care vrem să ne implicăm viaţa, este în mâna noastră. Mi-a luat mult, mult timp să înţeleg asta, dar într-un final am înţeles. Aşa că am luat decizia şi am ales ceva ce nu mulţi s-ar dedica să facă. Am ales o cale mai grea care o să îmi „întindă” viaţa la intensităţi maxime,  la tot felul de „intensităţi” J, dar când am luat decizia, ideea pe care m-am concentrat a fost: „ Nu la mal, unde stau majoritatea oamenilor,  se întâmplă lucrurile extraordinare, ci în larg unde nu mulţi se avântă să meargă”. Aşa că m-am suit în barcă şi am început să vâslesc! Cât mă ţin vâslele voi vâsli şi aştept ca lucrurile extraordinare să apară. Nu îmi pare rău de decizia care am luat-o, dar nu tot timpul este uşor, mai vine câte o furtună, iar în larg vântul, valurile sunt mai mari şi mai puternice decât la ţârm. Ceea ce mă ajută să merg înainte e că pe lângă mine văd şi alte bărci (nu sunt multe) care merg în direcţii diferite, dar stăm aproape,mergem împreună  înainte, fiecare către destinaţia lui de lucru fiind ghidaţi de Cel care a făcut marea în care ne aflăm, bărcile , vâslele şi tot ce avem, El ştie cel mai bine drumul, e sus şi ne ghidează. Datorită acestor lucruri sunt gata să merg înainte până la capăt, până când o să îmi termin misiunea, iar după ce o voi termina mă voi „relaxa” în adevăratul sens al cuvântului. Până atunci „vâslesc”! Tu unde te afli? La malul mării sau nici măcar nu atingi apa mării? Îndrăzneşte, fii diferit şi ţinteşte sus cu ceea ce ţi-a dat Dumnezeu!

„Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar!”  Peter O’ Toole

Transformare.

Citesc o carte extraordinară numită „Viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna” scrisă de autorul meu preferat, John Ortberg. Toată viaţa se rezumă la „transformare”. Suntem oameni şi nu rămânem la fel, ne shcimbăm fie în rău, fie în bine, ca azi nu vom mai fi niciodată.

Referitor la acest lucru, C.S. Lewis a scris ceva ce m-a impresionat :

„Este un lucru foarte serios să trăieşti într-o lume a unor posibili zei şi zeiţe, să îţi aminteşti că persoana cea mai ştearsă şi neinteresantă cu care vorbeşti poate deveni într-o zi o creatură pe care dacă ai putea-o vedea de pe acum, fie ai adora-o, fie ai considera-o de coşmar. În fiecare zi, într-o anumită măsură, ne împingem unii pe alţii înspre una dintre aceste destinaţii… Nu există oameni de rând. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Naţiuni, culturi, arte, civilizaţii – toate acestea sunt trecătoare şi viaţa lor, în comparaţie cu a noastră, este ca viaţa unui fluture. Dar noi glumim cu nemoritorii, lucrăm cu ei, ne căsătorim cu ei, îi exploatăm şi îi jignim – avem de-a face fie cu orori veşnice, fie cu splendori nemuritoare.”

Viaţa ta este o poveste, povestea unei transformări!

Marile comori ale lumii

Copii – mici suflete pure

Ce te-nvaţă ne-ncetat

Să ai încredere şi iubire

Pentru cei ce-au grijă de tine.

 

 

Copii – mari comori ale lumii

Ceva special ascund în ei,

Dar puţini sunt cei

Ce pot trăi, vedea viaţa ca ei.

 

 

Te uiţi la ei

Şi vezi magie,

Te uiţi în ei

Şi vezi gingăşie!

 

 

E clar! M-au cucerit,

Doar cu-n zâmbet m-au topit

Şi mi-au arătat negreşit

Ce-nseamnă să fi fericit.

 

 

30.06.2011

Ceva ce-ţi schimbă viaţa!


 

 

 

 

 

 

Te uiţi la un film, te duci la piaţă, te duci la plimbare cu prietenii tăi în oraş, mergi în concediu, peste tot unde mergi vezi oameni „normali” în jurul tău. Oameni care au o viaţă, o familie, din punct de vedere intelectual sunt normali. Dar ceilalţi unde sunt?! Nu avem ochii pentru cei care sunt cu probleme, pentru cei care au disfuncţii mentale sau fizice. Vladimir Pustan spunea: „Aţi văzut vreodată o păpuşă Barbie care să aibă miopie sau să aibă coşuri pe faţă? L-ai văzut pe Ken vreodată în scaun cu rotile?” Lumea nu promovează aşa ceva, niciodată nu o va face! Catalogăm lumea după nişte standarde care ni se impun. Cine are definiţia frumuseţii? Cine spune ce înseamnă normalitatea?
Mă consideram o persoană care vede şi are un ochi şi pentru cel care este în nevoi, dar acum câteva zile mi-am dat seama cat de altfel stau lucrurile, ce înseamnă într-adevăr să te ocupi, să stai de vorbă, „să vezi” o astfel de persoana.
Dumnezeu a scos o oportunitate în viaţa mea, am privilegiul să intru de câteva săptămâni în instituţii în care trăiesc, îşi duc zilele încet oameni cu nevoi speciale. Din primele zile am ştiut că ceva o să se schimbe în mine, dar nu am conştientizat dimensiunea schimbării . La început mi s-a zis: „Nu poţi să lucrezi cu ei şi să nu fi schimbat.” Este adevărat! Ţi-ai imaginat vreodată cum e să vezi copii care ar trebui să fie acasă cu părinţii şi fraţii lor, să vezi o persoană normală dezvoltată din punct de vedere fizic care nu ştie dacă este băiat sau fată, să vezi un bebeluş care arată ca un înger şi este orb, să vezi un copil de 7 ani care aşteaptă o mângâiere şi un zâmbet ca cel mai de preţ lucru? Nu te-ar marca să vezi un copil deştept şi frumos care are doar un picior şi o mână şi deşi faţa lui este arsă pe jumătate are o ambiţie ce puţini oameni „normali” o au . Sunt lucruri care văzute te şochează şi te schimbă radical. Nu realizăm că în jurul nostru trăiesc şi astfel de oameni. O prietenă dragă de a mea mi-a zis, „Fiecare om are dreptul la două lucruri  :„demnitate” şi „dragoste”. De când merg în aceste orfelinate încerc să ofer aceste două lucruri fiecărui om pe care îl înâlnesc.Vreau să ofer ceva ce va vibra şi în eternitate!
În fiecare om există ceva sensibil care bate pentru cel cu probleme de lângă noi. Găseşte în tine şi în circumstanţele în care te afli să dai o mână de ajutor unei persoane care are nevoie vitală de tine! Începe să-ţi formezi ochii şi pentru cei care nu sunt catalogaţi de lume „normali”, oricare ar fi motivul lor, sunt nişte fiinţe umane care consider eu că au cea mai mare nevoie de afecţiune, dragoste, grijă!
Cât despre mine….. mă bucur că Dumnezeu a pus asta în viaţa mea să se întâmple, deşi la început a fost foarte greu. Sunt încântată că am învăţat ce înseamnă să dai dragoste chiar dacă tu nu o primeşti înapoi, am învăţat ce mare putere are o îmbrăţişare şi un zâmbet, ce înseamnă să vorbeşti şi să te joci cu un copil autist, ce înseamnă să treci peste bariere sociale şi mai presus de toate am învăţat cum e să plângi,să ţi se rupă inima şi să îţi pară rău de copiii care se luptă zilnic să rămână în viaţă într-o lume care nu le oferă nimic bun!  Într-o zi mi-ar plăcea să scriu mai multe despre experienţele mele.
În încheiere, nu uita: „Fii bun, pentru că fiece om ce-l întâlneşti duce o bătălie mai grea.” Platon

Ce înseamnă un prieten adevărat.

Hm, rar mai găseşti pe cineva care este demn de a purta numele de prieten. E valoroasă o persoană care ştii că ai putea să o suni la 1 noaptea să îi spui că ai nevoie de ceva sau că deşi îţi spune ceva rău despre tine, îţi vrea binele. Mulţumesc lui Dumnezeu că am o familie care mi-a fost totdeauna sprijin şi oricând ştiu că sunt acolo pentru mine, dar pe lângă ei sunt onorată să pot număra câţiva prieteni adevăraţi. Nu sunt mulţi, dar nici nu cred că trebuie să fie mulţi. Sunt acele persoane care şi-au pus amprenta în viaţa mea şi am avut aşa de multe lucruri de învăţat de la ele! Am învăţat ce înseamnă încrederea, ce înseamnă să păstrezi o relaţie strânsă deşi mii de km te despart, m-au învăţat să râd împreună cu ei şi au şi plâns cu mine când a fost nevoie, m-au învăţat să merg înainte şi să nu uit cine sunt. Sunt acele persoane care ştiu să îţi facă ziua mai bună, care îţi spun lucruri mărunte, dar care îţi schimbă total starea de spirit. Vreau să le mulţumesc public pentru că există şi ajută la schimbarea în bine a vieţii mele. Mulţumesc Marga, pentru prietenia ta, pentru că ai ştiut să fi prietena mea când aveam 12 ani , dar şi acum când am 20.Mulţumesc pentru fiecare încurajare, pentru că îţi faci timp pentru mine, pentru că îţi pasă, pentru tot! Mulţumesc Miri, Madeleine şi Rachel pentru copilăria frumoasă care am petrecut-o cu voi. Am nişte amintiri care mi le voi aminti tot timpul şi deşi suntem fiecare în celălalt capăt al lumii ştiu că mă pot baza pe voi şi că prietenia noastră nu s-a schimbat, ci doar forma ei. J Mulţumesc  Horaţiu pentru că de fiecare dată când vorbesc cu tine îmi dai o lecţie adevărată despre viaţă, mulţumesc că ştii să încurajezi şi că mi-ai arătat ce înseamnă să ai un ochi pentru frumos şi calitate. Ai nişte calităţi, care puţini le mai deţin, ai grijă de ele! Mulţumesc Vali şi Ana pentru că mi-aţi arătat ce înseamnă să fii diferit, ce înseamnă să fi un prieten adevărat, sunteţi aşa o mare binecuvântare pentru viaţa mea, fiecare întţlnire cu voi, deşi sunt rare şi scurte, mă fac să mă simt specială şi binecuvântată că vă am! Mulţumesc! Mulţumesc Tania şi Iulia pentru mesajele consumate pe mine, pentru fiecare minut pe care l-am împărţit. Îmi faceţi tinereţea mai frumoasă. Mulţumesc că râdeţi împreună cu mine şi plângeţi, mulţumesc că sunteţi acolo pentru mine! Mulţumesc celor mai buni prieteni, familiei mele, pentru tot! Pentru că prin ajutorul vostru sunt ceea ce sunt astăzi, ştiu că sunt iubită, preţioasă, cu o valorea de prinţesă în ochii Lui! Că mi-aţi arătat cum să păşesc în viaţă, cu fruntea sus, ştiind foarte bine identitatea care o am! Tot ce mai pot spune e „Mulţumesc”, îmi faceţi viaţa extraordinară!

Previous Older Entries